Sfinte Efrem, mare mucenice a lui Hrsitos, ascultă acum
puţina noastră rugăciune pentru robii lui Dumnezeu (numele) care sunt încercaţi
de boli, suferinţe şi de ispite. Venim la tine ca la un doctor ceresc, şi
credem că vei primi cererea noastră şi vei uşura suferinţe lor. Ai spus că ai
leacuri pentru toate felurile de boli, şi de aceea nădăjduim că iubirea ta de
oameni nu s-a împuţinat. Cine poate spune mulţimea minunilor tale? Cine ştie
câţi suferinzi au aflat izbăvire prin rugăciunile tale?
Ajută-i, Sfinte Efrem, ajută-i. Roagă-te lui Hristos
Dumnezeu pentru ei şi, dacă le este de folos să fie tămăduiţi degrabă, fă să se
întâmple aceasta spre slava lui Dumnezeu. Iar dacă le este mai de folos să ducă
mai departe crucea suferinţei lor, ajută-i să rabde fără să cârtească, ca să
primească luminoasa cunună a răbdării.
Sfinte Mucenice Efrem, tu ai răbdat suferinţe de nespus,
iar viaţa noastră este plină de desfătări. Dar chiar dacă suntem păcătoşi şi
întinaţi prin tot felul de patimi, îndrăznim a ne ruga ţie. Căci nu pentru noi
ne rugăm ţie, sfinte, ci pentru bolnavii aceştia pe care suferinţele i-au
îngenunchiat. Fii lor păzitor, povăţuitor, ocrotitor şi tămăduitor, ca să îţi
mulţumească cu inimă smerită şi să Îl slăvească pe Dumnezeu care te-a acoperit
cu harul Său, arătându-te mare făcător de minuni, în vecii vecilor. Amin.
*
Primeşte, Sfinte Părinte Efrem, puţina noastră rugăciune,
ne iartă pentru mulţimea neputinţelor şi neajungerilor noastre, iar durerile,
bolile şi suferinţele ce ne-au cuprins tămăduieşte-le cu minunata şi
grabnic-lucrătoarea ta iubire de oameni. Sporeşte-ne, dumnezeiescule Părinte,
credinţa şi nădejdea întru tine, căci cel care a cunoscut o dată harul
milostivirilor tale, s-a îndulcit de dragostea dumnezeiască şi nu te mai poate
uita. Fă-te nouă tămăduitor, povăţuitor, părinte, ocrotitor, frate şi prieten
de taină, pune în inimile noastre cuvântul cel de folos şi ne învaţă să-L iubim
pe Mântuitorul Hristos măcar cu un strop din noianul dragostei tale
dumnezeieşti. Dăruieşte-ne sănătate sufletului şi trupului, ca atât prin
slăbiciuni şi neputinţe, cât şi prin bucuria sănătăţii să aducem slavă şi
cinstire Preasfintei şi de viaţă Făcătoarei Treimi. Primeşte-ne, Părinte Efrem,
şi nu ne trece cu vederea, căci credem cu adevărat că Unul este Dumnezeul tău
şi Dumnezeul nostru – Mântuitorul Iisus Hristos – Căruia I se cuvine slava
dimpreună şi Părintelui Ceresc şi Preasfântului Duh, acum şi pururea şi în
vecii vecilor. Amin.
*
Sfinte
Mare Mucenice Efrem, ascultă rugăciunea mea, a păcătosului, şi vino în ajutorul
meu. Am aflat de minunile tale, am aflat de darurile pe care le-ai primit de la
Dumnezeu pentru jertelnicia ta. Şi vâzând cum atâta mulţime de oameni a fost
ajutată de tine, îndrăznesc să nădăjduiesc şi eu, ştiind că nu vei trece cu
vederea, cererea mea. De nenunmărate ori te-ai arătat în vedenii şi vise, spunând
celor credincioşi că vor primi cele cerute în rugăciune. Eu nu sunt vrednic de
o astfel de mângâiere, pentru că păcatele mele sunt multe şi credinţa mea este
puţină, dar cred că iubirea ta covârşeşte răutăţile mele şi nădăjduiesc că prin
mijlocirea ta voi pune început bun mântuirii mele.
Roagă-te lui Dumnezeu pentru
mine, Sfinte, să caut cele de folos mântuirii. Trupul meu este slăbănogit de
păcate şi sufletul meu este moleşit din pricina patimilor. Iubitor de păcate
sunt şi la faptele cele bune mă levenesc. Cere-i lui Dumnezeu să îmi sporească
credinţa, să-mi înmoaie inima cea învârtoşată, să îmi dăruiască smerenie, răbdare
şi râvnă în războiul duhovnicesc. Sfinte Efrem, învaţă-mă să mă rog, să
nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd şi să iert.
Sfârşitul tău mucenicesc
mă îndeamnă să lepăd desfătările trecătoare ale acestei lumi. Chinuirile tale
mă îndeamnă să ridic şi eu crucea ascultării de Dumnezeu. Învaţă-mă, sfinte, să
trăiesc nu după voia mea, ci după voia dumnezeiască, să nu caut cele ale mele
şi să mă izbăvesc de patimile şi de păcatele care mă apasă. Alungă de la mine
toate ispita diavolească. Prea mult am păcătuit, prea mult am izgonit de la
mine harul dumnezeiesc. Acum a sosit ceasul mântuirii mele, sfinte. Domnul bate
la uşa inimii mele şi vreau să îi deschid. Ajută-mă, sfinte, că sunt
neputincios.
Roagă-te pentru mine până la ultima suflare a vieţii mele. Roagă-te
Sfinte Efrem, pentru tot poporul creştinesc, pentru toţii ierarhii, preoţii, monahii
şi credincişii. Roagă-te pentru părintele meu duhovnicesc şi pentru toate
rudeniile mele după trup şi după duh. Roagă-te sfinte pentru robii lui Dumnezeu
(numele), pentru toţi cei care mi-au cerut să mă rog pentru dânşii, pentru toţi
cei care se roagă ori se ostenesc pentru mine, pentru toţi cei care mi-au făcut
vreun bine ori vreodată m-au ajutat, ştiuţi şi neştiuţi. Ajută Sfinte Efrem pe
cei care zac în patimi, robiţi de nepocăinţă şi trândăvie, pe cei ce sunt în
necazuri şi în ispite. Alină-le suferinţa sufletească şi trupescă şi-i
ocroteşte pe cei ce sunt în închisori, în spitale, azile sau orfelinate şi pe
toţi cei care sunt singuri, bolnavi şi neputincioşi. Înmulţeşte rugăciunile pe
care le faci pentru noi, Sfinte, ca şi noi să cădem la rugăciune, mulţumindu-ţi
din prea plinul inimii. Ca împreună cu tine să îl slăvim pe Dumnezeul cel în
Treime lăudat, în vecii vecilor. Amin.
*
Sfinte
Părinte Efrem, inima mea e sfâşiată de durere şi de amărăciune şi nu ştiu ce
cuvânt să aduc înaintea ta. Nimic nu mă mai bucură în această viaţă şi poverile
şi suferinţele cele lăuntrice îmi sunt ca o băutură otrăvitoare şi cumplit de
amară. Nu-L mai desluşesc pe Dumnezeu în nimeni şi nimic şi mă simt ca un om
care e omorât de propriile gânduri.
Izbăveşte-mă,
Sfinte, de această asuprire diavolească, căci nu mai pot răbda mâhnirea şi
urâciunea aceasta ce-mi soarbe vlaga şi toată puterea de viaţă. Tu i-ai văzut
pe batjocoritorii şi ucigaşii tăi şi ai răbdat nenumărate schingiuiri şi
urâciuni din partea lor, dar prin dragostea ta pentru Dumnezeu ai rămas
neclintit în credinţă, înfruntând acea privelişte de iad. Cu totul m-am
slăbănogit, iar din multa durere lacrimile nu le mai pot opri. Nu am la cine să
merg, nu este cine să mă audă, nu este cine să mă mângâie, nu este cine să-mi
spună o vorbă bună. Fă-te tu toate acestea pentru mine, Sfinte Efrem, şi aşa
cum eu nu ştiu, tămăduieşte şi limpezeşte sufletul meu, ridicându-mă întru
nădejde şi lumină. Ştiu că e de necuprins cu mintea toată pătimirea ta
mucenicească, şi tocmai de aceea te rog pe tine, căci ştiu că ai răbdat
urâciuni nemăsurat mai mari decât ceea ce rabd eu acum.
Fie-ţi
milă de mine ca de un frate mai mic şi foarte neputincios şi rânduieşte în aşa
fel, încât prin această durere pe care o trăiesc acum să cunosc mai bine
ostenelile tale muceniceşti şi ceea ce înseamnă purtarea de fiecare zi a
crucii. Amin.
*
Am
uitat, Cuvioase Părinte Efrem, obârşia noastră cea de Sus şi înnoirea primită
în focul Botezului, şi de aceea vin asupra noastră multe necazuri şi primejdii,
căci cu totul ne-am împătimit de cele pământeşti şi de îndulcirea simţurilor.
Braţele noastre s-au deschis spre agonisirea lucrurilor trecătoare şi a slavei
celei pieritoare, căci am uitat că ele sunt zidite spre mărturisirea dragostei
de Dumnezeu şi de aproapele. Picioarele noastre au apucat calea păcatului, a
uitării şi a nesimţirii sufleteşti, iar mintea şi inima ne sunt înceţoşate de
nălucirile poftirilor şi ale doririlor deşarte. Iarăşi şi iarăşi am trecut cu
vederea că bogăţia cea mai mare ce se poate dobândi pe acest pământ este Trupul
şi Sângele Mântuitorului Hristos. Viaţa noastă s-a făcut o învolburare de
întuneric, griji şi dorinţe găunoase şi pieritoare, iar aprinderea stricăciunii
mistuie sufletele noastre.
Pentru
aceea alergăm către tine cu grăbire, Sfinte Părinte Efrem şi te rugăm cu
lacrimi: aprinde şi în inimile noastre focul dragostei de Dumnezeu, ca să nu
fim pârjoliţi de văpaia cea întunecată şi amarnică a pustiirii, a nesimţirii, a
necazurilor şi a primejdiilor. Fă-te nouă liman şi adăpostire în lupta cu
cugetul trupesc şi mijloceşte-ne milă şi har înaintea Mântuitorului Hristos,
Căruia se cuvine slava cinstea şi închinăciunea, dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul
Sfânt, acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin.
*
Sfinte
Mare Mucenice Efrem, slabă este credinţa mea, săracă îmi este inima mea, risipită
îmi este mintea şi nevrednic sunt de ajutorul tău; dar mare este dragostea ta
faţă de tot omul care te cheamă în ajutor. Aşa învrednicindu-mă şi eu de
binefacerile tale, cu gând smerit şi cu evlavie cad înaintea ta, mă închin şi
cu buze necurate îţi sărut cu recunoştinţă icoana şi îţi mulţumesc, că nu ai
trecut cu vederea cererile mele, ci, după obicei, te-ai arătat grabnic ajutător.
M-ai ajutat Sfinte Efrem când grele încercări şi teamă m-au cuprins iar acum
sfinte primeşte mulţumirea, recunoştinţa şi dragostea mea ca unui rob nevrednic.
Aşa cum ai împlinit cererile mele, întăreşte-mă să împlinesc şi eu poruncile
lui Dumnezeu. Precum nu ai şovăit a mă izbăvi de necazuri şi a tămădui trupul
meu, nu şovăi a curăţi şi sufletul meu de toată întinăciunea. Luminează-mă
Sfinte Efrem cu rugăciunile tale, să nu-mi pun nădejdea în oameni, în mintea
mea sau în sănătatea trupului meu, ca să nu fiu ruşinat. Iar pentru că întinat
şi robit de patimi sunt eu şi nu am îndrăznire către Dumnezeu, te rog, Sfinte
al meu ca aşa cum m-ai ajutat până acum, să-mi fii mie sprijinitor, cu
rugăciunile tale către Hristos Dumnezeu, ori de câte ori furtuna încercărilor
se va abate asupra sufletului meu.
Te rog ocroteşte cu rugăciunile tale şi pe
robii lui Dumnezeu (numele), pe toţi cei care mi-au cerut să mă rog pentru
dânşii, pe toţi cei bolnavi, necăjiţi sau ispitiţi, pe toţi cei care au nevoie
de ajutorul tău, şi pe tot poporul binecredincios. Amin.
*
Sfinte
Efrem, ocrotitorule al părinţilor bine‑credincioşi şi al copiilor lor, auzi
rugăciunea noastră şi sârguieşte‑te să ne vii în ajutor. Ne rugăm ţie,
sfinte, pentru copiii noştri. Ocroteşte-i prin rugăciunile tale, fii lor
povăţuitor pe calea adevărului şi fereşte‑i de toată ispita şi
necazul. Fii lor călăuză pe marea cea învolburată a vieţii acesteia. Fii lor
dascăl înţelept, învăţându‑i să aleagă cele bune şi să se
ferească de cele rele.
Roagă‑te
pentru ei Iubitorului de oameni, Dumnezeu, să le dăruiască sănătate sufletească
şi trupească şi minte luminată. Tu, cel ce te‑ai arătat fetiţei pe care
ai îndemnat‑o să se spovedească, îndeamnă‑i şi
pe copiii noştri să meargă pe calea spovedaniei. Tu ne‑ai
învăţat că Sfânta Împărtăşanie este cel mai mare ajutor pentru copii, pentru
aceasta ajută‑i pe aceştia să trăiască o viaţă curată, pentru a primi
fără osândă Sfintele Taine.
Ne
rugăm ţie, Sfinte Efrem, pentru toţi copiii credincioşi, pentru duhovnicii şi
părinţii lor. Fereşte‑i de prieteniile pierzătoare de
suflet, fereşte‑i de uneltirile celui viclean. Ajută‑i, sfinte,
să ducă o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu şi să fie pilde de credinţă şi evlavie
pentru cei din jurul lor. Ca, lucrând cele de folos şi simţind ocrotirea ta, să
îţi mulţumească în fiecare zi a vieţii lor şi pe Dumnezeu să Îl laude în tot
ceasul, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.